O staţiune republicană într-o comună

Vadul lui Vodă nu este de fapt un oraş. Este doar o stațiune turistică care trăieşte prin bazele sale de odihnă în care poposesc anual turişti din toată Moldova.

Două sute de  agenţi economici oferă zece mii de locuri de odihnă, dintre care două mii de locuri sunt pentru copii. Marea atracţie a orașului o reprezintă plaja cu o suprafaţă de trei hectare, care le oferă turiştilor senzaţia de mal de mare şi le potoleşte dorul de întinderile albastre ale Mării Negre, acolo unde moldovenii din stânga Prutului pot să ajungă în verile toride.

Nistrul, tradiţionala graniţă a României Mari înseamnă  „fluviul cu ape repezi”. Am păşit pe plaja pustie până aproape de apă, încercând să simţim rasuflarea fluviului. Peisajul din jur este anost şi nu are nimic grandios. În mod ciudat Nistrul, fluviul încărcat de legendă şi de istorie, nu te impresionează cu nimic atunci când eşti aproape de apa lui. Încarcatura emoţională este aproape de zero şi doar gândul că pe aici a pășit prin vad Stefan Vodă te determină să-l privești ca pe o apă sfântă a românilor.

Fluviul este navigabil până la vărsarea lui în Marea Neagră,  existând câţiva  agenţi economici care pun la dispoziție vapoare mici şi un agent economic care efectuează curse cu vapoare mari. Croazierele se fac doar vara, când Vadul lui Vodă devine centrul principal de atracţie din Republică.

Malul stâng este rece și neprietenos, flancat de o perdea de plopi înalţi, care ascund privirii peisajul de dincolo. În jurul plajei generoase s-a dezvoltat o staţiune care seamănă cu Costineştiul de la Marea Neagră, la începuturile lui. Pe malul apei se înşiruie zeci de căsuţe  şi cabane de lemn dotate cu terase destul de modeste, care lipsite de turişti par triste. Nu există hoteluri luxoase sau rezidenţe cu pretenţii, totul fiind gândit şi construit în stil rusesc, solid fără o strălucire anume  şi dominat de austeritate.

Primarul Iurii Onofriiciuc  spune că  ceea ce face diferenţa la Vadul lui Vodă faţă de alte localităţi este aerul din zonă, unde se întalnesc trei curenţi: din est,din vest si din nord. “Concentraţia de oxigen este la fel de mare ca în Munţii Alpi !”, se mândreşte primarul.

Fraţii înfrăţiţi

Iurii Onofriiciuc este un  bărbat tânăr şi enegic.A lucrat mulţi ani în turism şi cunoaşte  bine zona Vadului.
Si-a dorit foarte mult să înfrăţească Vadul lui Vodă cu un oraş din România, care să fie tot un oraş turistic.“ Am fost la Chişinău, la Guvern, şi mi s-au propus două oraşe: Pucioasa şi Herculane. Ne-am înfrăţit cu amândouă!“ Relaţiile dintre oraşele înfrăţite sunt dintre cele  mai bune.

Delegaţii din Vadul lui Vodă au vizitat de mai multe ori Pucioasa şi Herculane și Iurii Onofriiciuc spune că merge la Pucioasa ca la el acasă. Cunoaşte deja toate dealurile din zonă, Staţiunea Balneară şi alte obiective turistice din oraş.

Anul acesta a fost din nou la Pucioasa, la serbările oraşului. Cu ajutorul şcolilor din oraş a pus pe picioare o formaţie folclorică, care a prezentat spectacole artistice la Pucioasa şi la Herculane.

Nici primăriile din România nu s-au lasat mai prejos şi au adus la Vadul lui Vodă formaţii artistice ale elevilor care i-au încântat pe locuitorii din oraş. „Ce mai ! Suntem fraţi, fraţi!“, accentuează primarul.

În Moldova de peste Prut, întâlneşti rar pe cineva care să nu aibă rude în România. Iurii are rude în Caraş-Severin pe care le vizitează ori de câte ori merge la Herculane.

Moldoveneşte pe româneşte

La Liceul «Ștefan Vodă» din oraş, directoarea Margareta Goraş ne întâmpină cu o bucurie nedisimulată. Este profesoară de limba romană şi ne mărturiseşte că are o mare supărare legată de redobândirea cetăţeniei române. Durează mult şi există multă birocraţie.

„În timp ce Rusia şi Ucraina le acordă cetaţenie pe loc ruşilor şi ucrainienilor din Republică,

 românii stau şi aşteaptă luni de zile sau chiar ani până când Bucureştiul se hotărăşte să le aprobe cererea! De ce oare?“, se întreabă retoric profesoara. Și-ar dori foarte mult să meargă în România.

Când le vorbeşte copiilor despre Eminescu, ar dori să le arate şi locul de baştină al poetului. Marea majoritate a programelor şcolare se bazează pe studiul operelor scriitorilor români. Este  greu să fii profesor de limba română în Moldova.

Argumentele Margaretei Goraş sunt imbatabile. „În Constituţie scrie că limba vorbită pe teritoriul Moldovei este limba moldovenească. Mergi însă în clasă la   elevi şi le vorbeşti în româneşte! Iar manualele, sunt toate în româneşte! Nu este oare o greşeală a Constituţiei? Este aceeaşi limbă, doar că noi vorbim  cu alt accent!   Acesta este graiul moldovenesc!” Copiii au

observat acest lucru şi de multe ori o întreabă : „Ce-am  putea să schimbăm?” Nu prea ştie nici ea ce să le spună. Discută cu elevii şi doar atât. „Este o temă «durută» la noi în Moldova!”, ne mărturiseşte directoarea.

Este o femeie frumoasă, care are distincţia specifică moldovencelor de peste Prut. A plecat din Iedineţul natal pentru a veni la Vadul lui Vodă, aproape de Chişinău, unde cei doi copii, o fată şi un băiat, sunt studenţi. Deşi oraşul nu are nimic spectaculos, iubeşte mult natura şi ar vrea să ramână aici şi la pensie. De când s-a mutat în  oraş nu s-a mai îmbolnăvit niciodată. „Datorită aerului!”, explică.

Liceul are o formaţie etno-folclorică care a fost de două ori la Pucioasa unde a prezentat spectacole artistice. Regretă ca nu a făcut parte din delegaţie pentru că ar fi vrut să cunoască  oraşul cu care este înfraţit Vadul lui Vodă. „Data viitoare, mă cheamă primarul din Pucioasa și merg sigur!”, spune cu umor.

Ieşim în holul liceului unde ne întâmpină maiestuos bustul lui Ștefan cel Mare, pe care citim cu emoţie o inscripţie cu parfum de suflet românesc: „Eu vă las în grijă mare / Locul meu cel sfânt! /Staţi de strajă la hotare!/ Și păziţi acest pământ!” Margareta Goraş citeşte aceste versuri cu emoţie şi uitându-ne în ochii ei sinceri, avem convingerea că glasul i se aude la  Bucureşti pentru a  dobândi mai repede cetățenia pe care o doreşte de atâta vreme.

Un boboc „Marca Vadul lui Vodă”

Gradinița „Ghiocelul” este situată într-o pădure de plopi aproape de piața orașului. Patru sute de copii vin în fiecare zi la grădiniță unde o armată de educatoare îi pregătesc pentru viața de școlari, îi hrănesc și îi culcă.

După dezamăgirea produsă de peisajul gri al orașului avem surpriza să descoperim o femeie frumoasă care

vorbește cuceritor limba română cu accent moldovenesc. Angela Boboc a refuzat după terminarea studiilor universitare o carieră în televiziune și a venit la Vadul lui Vodă, în lumea copiilor. Cu timpul a devenit un simbol al orașului, la toate manifestările oficiale avînd obligația civică de a deschide festivitățile.

A fost de mai multe ori în România și ar merge oricând și oriunde, „pentru că în România, toate locurile sunt frumoase!”, spune încântată.

Ne invită în sala de festivități a grădiniței, unde copiii au marcat fiecare eveniment al vieții lor prin colțuri tematice dedicate Mărțișorului, Zilei Copilului, Paștelui și Crăciunului. Suntem invitați în colțul Crăciunului, unde Angela Boboc ne îmbie să gustăm din colacii moldovenești specifici sărbătorilor de iarnă. Acceptăm provocarea îmbietoare de a gusta și din sarmalele în foi de viță, mici și gustoase. Înfulecăm ca lupul din povestea lui Creangă, cu mare poftă.

Deși ne aflăm la câteva sute de metri de Nistrul care curge tumultuos spre Tighina, avem impresia că ne aflăm la Humulești și că Angela Boboc este de fapt Smărăndița Popii, care a devenit directoarea școlii.

Între timp, cei din grupa mare, îmbrăcați în costume populare, dansează cu educatoarea lor. O fetiță blondă, cu părul strâns în codițe, cântă ținându-și măinile în brâu. Glasurile copiilor care reiau cu bucurie refrenul se rostogolesc pe undele Nistrului spre Marea Neagră. Copiii cântă, iar Nistrul oftează. „Bine-i șade omului/La masă cu neamul lui!”